Greutatea specifică a azbestului, masa, caracteristicile și tipurile sale

Azbestul nu este folosit numai în construcții, ci în numeroase alte domenii. Termenul „azbest” reunește minerale cu compoziții și proprietăți diferite, capabile să formeze fibre fine și caracterizate prin rezistență mecanică, termorezistență, alcalinitate și elasticitate bune. Azbestul este un mineral cu structură fibroasă, alcătuit din grupele amfibolilor și serpentinelor, care are proprietăți precum desfacerea în fibre flexibile și subțiri și posibilitatea răsucirii într-un fir. Diferitele tipuri de azbest pot conține compuși de magneziu, sodiu și fier.

Stabilitatea azbestului și comportamentul său biologic în mediu sunt determinate de lungimea și diametrul fasciculelor de fibre. Lungimea fibrelor poate ajunge la câțiva centimetri, iar diametrul nu depășește în majoritatea cazurilor ordinul milimetrilor. Datorită acestui ultim aspect, fibrele cristalului de azbest sunt considerate un polimer mineral.

Tabelul greutății specifice a azbestului

Densitatea azbestului depinde în mod evident de varietatea mineralogică. Pentru calculele privind materialul masiv se folosește de obicei intervalul orientativ de aproximativ 2,1-3,3 g/cm³, ceea ce corespunde unei mase de 2100-3300 kg pentru un metru cub. Valoarea exactă se determină după tipul azbestului și datele de laborator. Tabelul de mai jos prezintă valori orientative:

Tipuri de azbest

După cum s-a menționat mai sus, azbestul se prezintă în mai multe tipuri și este alcătuit din grupele amfibolilor și serpentinelor, care diferă prin structura cristalină. Astfel:

• Mineralele din grupa serpentinelor au o structură stratificată sau lamelară, cum este crisotilul.
• Amfibolii au o structură în lanț, cum sunt crocidolitul, tremolitul, amozitul, antofilitul și actinolitul.

Culoarea produsului diferă în funcție de tipul de azbest. Tocmai după această caracteristică sunt atribuite denumirile distinctive. Principalele tipuri de azbest sunt:

• Azbest alb, crisotil: nuanță albă, cu posibile mici variații de culoare. Acest tip diferă de celelalte prin prezența efectivă a fierului și a unor alte elemente în compoziție. Fibrele azbestului alb sunt tubulare și goale. Topirea începe la 1550 °C. Are proprietăți termoizolante sporite, dar o rezistență redusă la acizi și o conductivitate termică scăzută.
• Azbest albastru, crocidolit: are întotdeauna o nuanță albastră datorită ionilor de fier prezenți în stratul superficial al fibrelor. Grosimea acestui tip este de 0,9-1,8 μm. Nu este inferior azbestului alb ca rezistență și se situează printre primele locuri după acest parametru. Se topește între 930 și 1150 °C. Lungimea medie a fibrelor este de 20 mm, dar uneori poate ajunge la 50 mm și mai mult.
• Azbest brun, amozit: nuanță brună, cu posibile mici variații de culoare. Are fibre foarte lungi, de aproximativ 100-250 mm, cu grosimea de 0,7-0,2 μm. Principala diferență față de crisotil este că se desface în fibre mult mai greu.

Caracteristicile importante ale azbestului sunt termorezistența și rezistența fibrelor la acțiuni chimice, însă aceste proprietăți diferă în funcție de tip. Crisotilul rezistă mai slab la acizi, iar varietățile amfibolice sunt de obicei mai rezistente. Orice tip de azbest este însă periculos când produce praf, astfel încât materialele vechi care conțin azbest nu trebuie tăiate, găurite sau demontate fără respectarea regulilor de securitate.