Greutatea specifică a ceramicii. Greutatea diferitelor tipuri

Primele obiecte din argilă arsă sunt datate în mileniile 25–29 î.e.n. Oamenii de știință afirmă că strămoșii omenirii au creat atunci primul material artificial, trecând la viața sedentară. Abia în mileniul al treilea î.e.n. a fost inventată roata olarului, care a simplificat considerabil procesul tehnologic.

În diferite țări au existat rețete unice de producere a ceramicii. Odată cu dezvoltarea omenirii au fost perfecționate compozițiile și metodele. Meșterii nu doar trasau modele elementare, ci realizau desene unice și aplicau diferite acoperiri.

Astăzi, ceramica desemnează produse din argilă și alte materiale anorganice (diatomite, tripoli etc.), cu adaosuri minerale, care au fost tratate termic.

Tipuri de ceramică

Principalele tipuri folosite din vechime pentru obiecte artistice sunt:

• Teracota — argilă galbenă sau roșie arsă, fără glazură, cu ciob poros.
• Ceramica de olărit — produse din argilă arse în cuptor și acoperite cu glazură transparentă, cu ciob poros.
• Maiolica — originară din Mallorca, are ciob macro-poros și adesea ornamente în relief. Realizată din argilă albă sau colorată, era acoperită parțial cu glazură pastelată.
• Faianța — creație a meșterilor italieni, ceramică din argilă albă cu ciob poros foarte fin, acoperită cu glazură incoloră și opacă.
• Porțelanul — tip unic de ceramică. Ciobul alb, subțire și translucid este impermeabil. Materiile prime sunt caolinul, argila plastică refractară, feldspatul și cuarțul.

Ceramica este folosită pe scară largă la materiale de construcție și finisare. Ceramica poroasă, cu absorbția umidității de 8–10%, este opacă și permite trecerea apei sub presiune. Din ea se fabrică produse pentru pereți și acoperiș, țevi de drenaj etc. Cărămida de fațadă, plăcile și faianța sanitară se produc din ceramică poroasă glazurată.

Cărămizile clincher, plăcile pentru pardoseală, porțelanul și semiporțelanul sanitar se produc din ceramică cu ciob sinterizat, fără pori. Absorbția apei este 3–10%. Acoperirile sticloase suplimentare reduc absorbția.

Cărămida obișnuită și țigla ceramică aparțin ceramicii grosiere, cu structură macrogranulară. Ceramica fină include plăcile glazurate, cărămida rezistentă la acizi și produsele din porțelan.

Tabelul greutății diferitelor tipuri de ceramică (g/cm³)

Ceramica se clasifică și după destinație:

• pentru pereți (cărămizi, panouri etc.),
• pentru acoperiș (țiglă),
• pentru planșee (grinzi, blocuri, panouri),
• agregate pentru beton (argilă expandată),
• elemente de placare (plăci pentru pardoseală și pereți, decor),
• drenaj și canalizare (țevi, cărămizi rutiere),
• sanitare (vase de toaletă, chiuvete, căzi),
• produse rezistente la acizi și căldură: cărămizi, plăci și alte materiale.

Greutatea specifică depinde de densitatea ciobului. Există densitate reală și medie. Cea reală este masa substanței fără pori, iar cea medie este densitatea în stare naturală, cu pori și goluri.