Greutatea specifică a plexiglasului: masa unui metru pătrat de foaie

Plexiglasul (polimetacrilatul de metil sau sticla acrilică) este produs și folosit activ în construcții și gospodărie de peste 70 de ani. În esență, este un tip de plastic care diferă de sticla silicatică prin anumite calități tehnice. Materialul este un termoplast: la încălzire, foaia poate fi modelată în forme geometrice prestabilite dacă sunt respectate regimul de prelucrare și recomandările producătorului.

Plexiglasul se bucură în continuare de o mare popularitate în întreaga lume datorită numeroaselor calități pozitive. El are:

• transmisie luminoasă ridicată, ca sticla obișnuită,

• capacitate de difuzare a luminii, în cazul foilor mate,

• rezistență mecanică: plexiglasul este de câteva ori mai rezistent decât sticla silicatică la încovoiere și impact, însă valoarea depinde de marcă și metoda de încercare,

• masă redusă: densitatea plexiglasului este de aproximativ 1,19 g/cm³ sau 1190 kg/m³, astfel încât foaia este de obicei mai ușoară decât sticla silicatică de aceeași grosime,

• lipsa unui miros pronunțat în exploatarea obișnuită,

• rezistență la variațiile de temperatură,

• prelucrare ușoară,

• în funcție de marcă, poate transmite o parte din radiația UV; se produc și foi cu protecție UV,

• rezistență la acțiuni chimice și biologice,

• proprietăți electroizolante ridicate,

• reciclare ușoară.

Dezavantajele materialului sunt:

• inflamabilitatea ușoară,

• posibilitatea deteriorării suprafeței,

• apariția tensiunilor interne în zonele de îndoire în timpul termoformării, ceea ce poate duce la microfisuri.

Plexiglasul poate fi folosit în interior dacă sunt respectate cerințele pentru material și condițiile de exploatare. El se aprinde relativ ușor, de aceea nu poate fi considerat material incombustibil; la alegere trebuie avute în vedere cerințele de securitate la incendiu și recomandările producătorului.

Acrilul poate fi colorat în diferite nuanțe și poate avea diverse grade de difuzare a luminii. Durata de serviciu depinde de marcă, grosime, stabilizarea UV și condițiile de exploatare, de aceea garanția și sarcinile admise trebuie verificate în documentația producătorului.

În comparație cu materialele plastice transparente asemănătoare, policarbonatul monolitic rezistă de obicei mai bine la impact, iar plexiglasul este apreciat pentru transparența ridicată, rigiditate și prelucrarea bună a suprafeței.

Tipuri de plexiglas

Sticla organică este produsă prin două metode:

• în blocuri sau prin turnare, când substanța topită este turnată între două foi de sticlă silicatică de formare,

• prin extrudare, adică împingerea substanței topite printr-un extruder.

Materialul obținut diferă prin varietatea grosimilor și formatelor foilor. Plexiglasul turnat este și mai puțin extensibil decât cel extrudat. Sticla organică produsă prin metode diferite poate varia ca stabilitate dimensională la schimbările de temperatură, calitatea suprafeței și ușurința prelucrării mecanice. Plexiglasul turnat este de obicei mai ușor de lustruit și mai potrivit pentru prelucrări complexe, iar cel extrudat este ales frecvent pentru produse de serie care necesită o grosime mai constantă a foii.